Daca ai fi, dacă aș
fi … .Și uite că suntem. Dar nu știm exact unde. Plutim spre nicăieri,
într-o luptă a aparențelor, a absurdului, a etichetelor.
Partea tristă este că un astfel de război aduce doar pierderi: te pierzi,
mă pierd, ne pierdem.
Problema e că noi oamenii nu mai știm să iubim și ne mulțumim cu
speranțe, idealuri și amăgiri. E trist să vezi un om cum se amăgește și e de un
infinit de ori mai trist să te amăgești singur.
Avem multe de învățat, dar nu e asta piedica.
Tragedia vine din faptul că avem impresia că deja le știm pe toate (Și
ce surpriză! Universul nu se rezumă la reducerile în Mall și la țoalele de
firmă care se mulează pe bucata de carne perfectă în care te-ai transformat).
Mai
nou schimbăm modestia cu mândria, naturalețea cu aparențele, spiritul cu
ambiția. Am irosit prea mult timp și nu am învățat nimic din
lecțiile sale. Cu
câtă inconștiență irosim lucrurile frumoase și bune și cu câtă cruzime renunțăm
la tot ce ne face bine! Niciodată nu o să avem o explicație logică pentru asta.
Nu
facem ce trebuie pentru noi, nu vedem că ne plafonăm și că trebuie să facem
pasul cel mare PENTRU BINELE NOSTRU. Depinde de fiecare ce înțelege prin
"binele lui".
Mult
prea mult haos! Un
haos încurajat de toată lumea și alimentat în permanență din toate părțile. Nu
mai avem echilibru, rațiune, cumpăt, liniște, traiectorie. Și nici siguranță.
Sau răbdare de exemplu.
Ar fi fost frumos să nu
uităm ce înseamnă să fim ființe …
Sau poate că încă suntem.
Vă doresc timp și liniște. Vă doresc să vă găsiți un răgaz numai pentru voi. Cu drag, I.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu