Iertare și trăiri sincere Cuvintele sunt cărările faptelor.

Iertare și trăiri sincere 

Cuvintele sunt cărările faptelor.

Sunt și am fost mereu fascinată de trăiri.  Cum se nasc, de ce apar, și mai ales – de unde?

Iertarea, deși e la îndemâna noastră, este poate cea mai grea încercare spirituală.

Ca să ierți, trebuie să înțelegi. Deci, să cunoști. Ca să înțelegi, nu înseamnă că trebuie să te transpui în carne și oase în pielea ”făptașului”, ci ma degrabă să pricepi bunul mers a lucrurilor –  natura umană.

Sigur că cererea de iertare trebuie să fie pe deplin sinceră. Efectul imediat este un sentiment de liniște, iar acesta este semnul clar că vindecarea a început cu adevărat. Subconştientul este receptiv la sinceritate. În timp ce judecata CONTREAZĂ sufletul şi îl supune unor suferinţe fără de sfârşit, iertarea îl ușurează şi-i permite să se extindă la loc.

Atunci când suntem dezamăgiți, încercăm să ne impunem să devenim indiferenți. Credem că indiferența ne va proteja. Dar unde va ajunge un suflet rănit de o persoană indiferentă dacă va adopta aceeași greșeală care i  s-a făcut?

Ce e drept însă e faptul că trăim niște vremuri care nu ne mai oferă timp pentru aproape nimic. Fugim cu pași mari de încredere, de adevăr. Și din fuga asta ne oprim doar la nevoie. Și la disperare cerem iertare. Cui? Oricui. Dar nu cui trebuie. Trebuie să știi cui ceri iertare. Nu oricine poate ierta. Este un curaj nobil actul acesta de iertare. O putere și o dovadă vie de bunătate.  

Iertăm de tot atunci când, oricâte eforturi am face să ne reamintim, nu mai ştim care a fost cauza supărării. Iertarea trebuie exersată. Oamenii nu reacţionează la evenimentele în sine, ci la propria lor percepţie asupra evenimentelor. 

Resemnarea e umană. Se uită, se iartă, se trece peste și se poate trăi cu ea. Cred totuși că timpul e cel mai aspru la capitolul iertare. E bine de știut că toată greșeala are iertarea ei. Dar fiecare greșeală are prețul ei, un preț neștiut de cel care greșește sau de cel care iartă.