marți, 30 decembrie 2014

Sfârșit de an - sfârșit de capitol



Nu îmi plac sfârșiturile de niciun fel. Nici nu cred în ideea de sfârșit. Cred doar în transformare. Anul 2014 se transformă în 2015.



Vă doresc ca fiecare zi a anului 2015 să fie o poveste scrisă de voi, pentru voi și pentru cei de jur, încheiată cu un zâmbet și un gând bun. Vă doresc sănătate, curaj, energie, inspirație și prieteni adevărați! Acum... colorăm o coală albă de hârtie cu idei și obiective pentru anul viitor, visăm la o lume mai bună și suntem bucuroși că am ajuns până aici. Îndrăzniți să visați și să luptați pentru lucrurile care vă fac să zâmbiți la sfârșitul zilei!

Implicați-vă și dedicați-vă activităților care vă fac inima să bată mai tare!

Încercați să uitați lucrurile rele făcute cu neștiință sau cu știință și găsiți putere de unde nu este, să treceți peste toate valurile vieții. Culegeți stări și amintiri frumoase. Împăcați-vă cu adevărurile curate și pozitive.


An nou fericit, sănătos și frumos! Cu drag, I. 


miercuri, 24 decembrie 2014

Și uite-ne în Ajunul Crăciunului!




Și uite-ne în Ajunul Crăciunului, într-o atmosferă feerică, plină de bucurie. Crăciunul este un moment magic, și deși nimeni nu iși explică magia lui, cred că fiecare dintre noi o simte și o îmbrațișează cu căldură în fiecare an.


Odată cu sărbătorile de iarnă se mai încheie un an. 
Un an în care poate am pierdut ceva sau poate am câștigat. Uneori și eu mai trag linie și mă întreb cu ce a fost benefic anul ce se încheie. Alteori nu. 
Planuri pentru anul viitor nu îmi fac. Prefer să mă bucur de prezent și să iau viitorul așa cum este el. Sper ca în noul an să imi zâmbească și inima în același timp cu zâmbetul... .
Iar vouă, vă doresc un Crăciun plin cu sănătate, fericire, lumină și bucurie. Liniște și speranță spre mai bine și mai frumos.

Sărbători Fericite, cu drag și din suflet Ioana Stîngaciu!




duminică, 21 decembrie 2014

Se pare că nu scăpăm de toamnă. Toamnă în decembrie





Revin cu gâduri bune şi paşnice. În prag de sărbătoare toamna nu vrea să mai plece de la noi. O toamnă lungă şi frumoasă am avut şi avem încă, se pare. 
           M-am născut toamna. Rezonez cu anotimpul ăsta frumos şi colorat. Oricum, culorile ei mă descriu pe mine în totalitate şi mă regăsesc în fiecare zi de toamnă. 


Din bătrâni se spune că, atunci când pomii înfloresc prin grădini a doua oară, va fi o toamnă lungă şi de poveste. Aşa este şi acum. De la o vreme încoace nu prea mai ştim exact când mai încep cu adevărat cele patru anotimpuri pe care ţara noastră e norocoasă să le găzduiască. Ne-am obişnuit să parcurgem o perioada caldă ( primăvară – vară) şi una rece (toamnă – iarnă).

Îmi place toamna pentru că ...
... fiecare frunză căzută îmi aminteşte cât de efemeri suntem şi cât de trecătoare sunt lucrurile. 
... străzile vesele de altădată  sunt acum calme şi nesfârşite, iar zgomotele zilelor de vară se pierd şi nu se mai aud decât picăturile ploii şi sunetul lin al vântului.
... toamna aduce cu sine vremea de altădată când toate grijile şi frământările erau mici şi totuși pentru mine la acea vreme atât de importante. 
Îmi place toamna pentru aroma amintirilor din trecut, pentru dulce-amăruia stare care îmi invadează sufletul şi pentru un nou început care aduce un nou sfârşit.Oameni dragi, vă doresc zile frumoase şi Sărbători liniştite, cu toamna sau fără toamnă. Cu drag, din suflet, I.