joi, 22 mai 2014

PERU

O ISTORIE PRE-COLUMBIANĂ BOGATĂ



                          "A ship is safe in harbour but that is not what ships are built for..."






Am fost în Peru! Mereu am simțit nevoia să povestesc experiența pe care am trăit-o în Peru și Bolivia. Pentru că e de răspândit frumusețea asta de lume, măcar în cuvinte, dacă fizic nu e posibil (acum). Cu familia mea am călătorit și am cunoscut această istorie pre-columbiană. Geografic, în America Latină găsim locurile astea minunate, pe care încerc să le descriu ca și când priviți o fotografie. Adică, cât mai real. Pentru unii e banal, dar pentru cine știe ce înseamnă - diversitate culturală, geografică și istorică este captivant.
Două săptămâni de excurisie au fost, însă am să descriu strict vizita la Machu Pichu și civilizația Uros de pe lacul Tiki Kaka, care mi-a atras atenția într-un fel în care nicio altă cultură (și am văzut câteva) nu a mai reușit să o facă.
Recunosc, am văzut nenumărate poze cu imaginea deja devenită standard a Machu Pichu-lui, dar ce percepi în realitate cu toate simturile: văz, auz, pipăit, miros, te conduc la o experiență pe care din păcăte nu o poți avea doar din privit sau lecturat. Eram la aproximativ 2500 m dar așa să vă gândiți că la acești 2500 de metri trăiau oameni, în condițiile în care în țara noastră altitudinea maximă este 2554 m - loc, pe care doar putem să îl batem cu piciorul.
Starea de bine însă era dublată de o umilință pe care o simțeam pentru cât de mici suntem față de niște oameni care au reușit să construiască un astfel de oraș: cât de buni ingineri constructori trebuiau să fie, ce agricultori: care au săpat în stâncă pentru a crea terase unde să cultive plante?
Ce bine că nu fost descoperit mai inainte de 1911 .... de spanioli. Cine știe ce ar mai fi ramas din aceste vestigii?  Orașul în sine este ca o fortareațaă care nu este străjuită de ziduri ci chiar de natura insăși: doar se afla la 2500 m altitudine și în jurul orașului se căsca un gol de aproximativ 700 de m, iar într-o parte este apărat de vârful: Wayna Picchu (Muntele tânăr în limba quechua, precum Machu Pichu însemna muntele bătrân). Părerile - despre scopul construirii acestui oraș cu aproximativ 200 de clădiri, 16 fântâni și al celor care l-au locuit, aproximativ 100 de ani, și a fost ascuns de vegetația luxurianta timp de aproape 450 de ani până cand la descoperit englezul Bingham in 1911-  sunt diverse si nu cred ca este cazul sa le descriu aici si acum, cert este ca Bingham este si nu este iubit de peruani: le-a oferit o sursa de castig deosebita, dar este si acuzat ca a "furat" o mulțime de vesigii pretioase pe care statul peruan le solicita acum englezilor.  Sunt multe de văzut: ceasul solar, templul cu 3 ferestre, templul solar, pestera sau grota condorului dar din punctul meu de vedere toata privelistea luată ca un tot unitar iți taie răsuflarea. Este un Babilon din punct de vederea diversitatii vizitatorilor.

Machu Pichu




Interesant a fost si faptul ca daca priveai grupurile de turisti se observau totusi diferențieri destul de mari între omuletii de naționalități diferite: francezii, spaniolii destule de galagiosi, nemtii, olandezii relativ tăcuți, în schimb japonezii: exagerau. De ce mă leg de japonezi? Pentru că au fost singurii care nu salutau cand treceai pe o poteca mai ingustă și te depășeau, toți ceilalți ziceau ceva in limba lor: hello, ... ei nu! . Doar fotografiau din milisecunda in milisecunda tot ce le iesea in cale, iar la aparitia catorva stropi de ploaie și-au pus... para-zapezi, manusi albe si pentru a se proteja probabil de vreun virus ucigas unii purtau masti sanitare - era totusi prea exagerat pentru mine!  După câteva ore petrecute în acel loc deosebit, am ieșit din "orașul pierdut al incașilor "și înainte de a ne urca în autocare, ne-a fost servită masa într-un restaurant aflat aproape de intrarea in perimetrul orașului. Restaurantul de tip: "împinge tava "oferea o varietate foarte bogată si gustoasă de mâncăruri si tradiționale și de băuturi printre care băutura națională: pisco, un rachiu în care se pune suc de lămâie, albus de ou și zahăr. Totul se servea într-o atmosferă întreținută de o formație de muzică indigenă care încântă pe oricine. Adică noi am fost foarte încântați și am văzut ca și ceilalti turiști erau la fel. Costul mesei era inclus în bilet iar consumația era liberă.

mâncare specifică

Bolivia, și viza pentru a intra in această țară a reprezentat o adevărată aventură, care nu o să o descriu. Cert este că am obținut viza. Lacul Titi Kaka, m-a cucerit din toate punctele de vedere. Legenda spune ca din apele lacului Titicaca au aparut Manco Capac si Mama Oello, fondatorii spirituali ai Imperiului Inca. Zona aceasta a fost leaganul uneia din cele mai mari civilizatii pre-incase, Tiahuanaco. Am petrecut o zi intreaga aici, pe cel mai inalt lac navigabil din lume (lungime 190 km si latime 64 km).
                 Primul popas a fost a fost pe insulele plutitore UROS, ai căror locuitori sunt descendenții unuia din cele mai vechi triburi din America. Aici am avut ocazia să vedem cum iși construiesc casele, cum iși duc traiul zilnic. Oamenii de aici folosesc "totora" un fel de trestie pentru multe lucruri: miezul este comestibil, trunchiul este folosit pentru construcția insulei iar coaja este un remediu excelent pentru scăderea febrei. Lângă căsuțele din stuf sunt mici tarcuri unde cresc găini. Căsuță e mult spus. De fapt este o singură cameră, unde locuiește o familie întreaga: părinti și copii. Nu au curent electric dar la unele case am văzut instalații cu panouri solare. Ca sa aibă bani ei țes diverse covoare, perne și fac diverse suveniruri pe care le vând turiștilor. În orice caz, viața aici e foarte grea. Un lucru care mi s-a părut interesant este acela că își ancorează insulele plutitoare asemenea vapoarelor. Dacă uita să ancoreze, a doua zi se trezesc în Bolivia (Lacul Titicaca este împărtit între Peru și Bolivia). Este ceva fascinant. Noțiunea timpului dispare acolo, iar bucuria oamenilor e pe insulă este...uriașă. Am să pun niște imagini, care, vor lua locul cuvintelor.

preferatul meu de pe insulă

insula reconstituită în miniatură

imagine de pe insula plutitoare

civlizația UROS
P.S: femeile cu pălărie de paie erau căsătorite, iar cele cu păllărie împletită, necăsătorite.

imagine de pe insula Uros

în drum spre insulă

Lacul Titi Kaka

Pentru mine, Peru a însemnat în primul rând o lecție de viață, o trăire excepțională, o excursie de vis și nu în ultimul rând o experiență de povestit prietenilor și de ce nu, nepoților. Ceea ce mi-a atras atenția în capitală, în Lima au fost scaunele prevăzute cu lanțuri antifurt. 

restaurant din Lima

Sigur că mai sunt multe lucruri de spus, aș putea scrie un blog întreg doar despre această cultură însă dacă curiozitatea e mare, am să mai postez un articol în detaliu. Am să mai adaug niște fotografii. 

imagine de pe Titi Kaka

frunze de coca, folosite pentru ceai si mestecate de cei cu care întâmpinau probleme cu altitudinea

imagine din deșert

zbor deasupra liniilor Nazka

zbor deasupra liniilor Nazka

copil care țesea portul 

civilizația UROS

Titi Kaka




deșertul Parakas

deșertul Parakas

2 comentarii: