Adevărul doare, dar este necesar.

Adevărul doare, dar este necesar.

Sinceritatea este cea mai frumoasă atitudine umană.

Nu e o durere fizică, să știți, nici pe departe. E o durere surdă și intensă, cu rădăcini bine ancorate în....pământ. Durerea se amplifică atunci când nu suntem pregătiți să vedem adevărul. Sau să îl auzim.

Din câte îmi amintesc eu, adevărul nu a lovit niciodată pe nimeni, însă ucide în chinuri nesimțirea, falsa purtare și fățărnicia – căci mulți oameni fățarnici mai sunt pe lume!

 Deși toată lumea are loc sub soare, adevărul trebuie spus mereu, ca să clarifice și să limpezească îndoielile si nesiguranța.

Adevărul meu, adevărul tău, adevărul lor – deși sunt multe adevăruri pe lumea asta, doar unul e autentic.  Cel absoulut, cel universal.

Adevărul sufletului e diferit de adevărul minții. În timp ce sufletul e subiectiv, mintea noastră cataloghează, judecă,  e plină de prejudecăți, de convenții.

Durerea unui adevăr este oarecum plata pentru ne-zicerea lui de la început. Nimeni nu este pe deplin sincer sau vorba românului ,,ușă de biserică”, dar până unde poți merge chiar și cu astea? Din câte știu eu, infinitul nu are margini.

Doare mai mult decât minciuna? Da, dar adevărul e necesar, minciuna în schimb, NU! Are adevărul permisiunea să fie ascuns?

Nu o să pledez ca fiind cea mai sinceră persoană, mai ales că sinceritatea e o virtute aleasă. Și cred că pentru mulți o provocare. Însă cred că sinceritatea este ceva greu. Cu atât mai greu cu cât suntem mai educați. Ar trebui să facă parte integrantă din legile sufletești.

O lume murdară ne înconjoară, infectă și tulbure, o lume care nu lasă sinceritatea să izvorească și care ascunde adevărul.

Și dacă ăsta e adevărul, atunci minciuna e vacanța lui, oare?

Sinceritatea este cea mai frumoasă atitudine umană. Pentru că poate urca un suflet spre fericire, dar îl poate și coborî spre nefericire. Și încă ce repede! Trăim într-o lume în care cel mai mult contează aparențele. Pentru ele să mințim atât de mult? Pentru ele să ne devalorizăm așa?

Personal, mă lupt cu aceste întrebări.

Mi-aș dori ca sinceritatea să nu devină un act de curaj, ci un lucru cât se poate de firesc. FIRESC! Așa cum am mai spus, cuvintele epuizează. Ar fi bine să ne epuizeze cele frumoase.