Suntem ce sunt amintirile noastre (dragi)

Mi-am dat seama că amintirile nu sunt efemere. Dar nu mi-am dat seama, de ce timpul iși permite să atragă după sine uitarea – fie că vrem, fie că nu.

Există amintiri vagi care te solicită când și când, fugitiv și vremelnic. Dar mai există și altfel de amintiri de o tenace consecvență, atât de organic integrate ființei tale, încât îți trebuie un mare efort de detașare ca să le poți așeza la timpul trecut. Important e să trăiești pentru tine. Sigur că nu la modul egoist. La modul realist!

Amintirile rămân o parte a fericirilor trecute și totodată sunt cele mai frumoase lucruri ale uitării. Întotdeauna  un loc de întâlnire a tot ce am trăit cândva - ele rămân în suflet. Ele ne ajută să fim niciodată identici și întotdeauna lipsiți de imaterialitate.

Oricum, cele mai dragi rămân așternute. E de ajuns, pentru că în trecut nimeni nu a trăit până acum. Toți trecem prin asta. Toți avem și toți devenim amintiri. Depinde ce fel de amintiri. Încearcă să-ți amintești cine ești, nu ca să iți faci o amintire, ci o idee.

V-ați întrebat ce ne-am face fără ele? Cum ar fi mâine fără ieri, sau ieri fără alaltăieri? Amintirile sunt tot ceea ce au rămas din tot ceea ce a fost – vreodată. E imposibil să arbitrezi așa ceva.

În final?Suntem ce sunt amintirile noastre (dragi).