duminică, 5 octombrie 2014

Trăiește pentru momentele pe care nu poți sa le descrii în cuvinte !


Gânduri, oameni, sentimente, locuri si apoi...rutină. Mult prea multă rutină...
Sunt frumoase toate lucrurile din viața asta păcătoasă! Chiar dacă uneori ne intersectăm cu zile amare, momentele frumoase le privim ca pe niște lucruri sfinte la care ne-am închina oricând. Trăiesc cum știu. Și mereu am știut să trăiesc - frumos. Personal, am speranță pentru viitor și câteva vise îndrăznețe ce sper că mi se vor îndeplini si nu mi se vor ruina. Am nostalgie și dor pentru trecutul mai concret decat prezentul pentru care nu am nimic. Trăiesc fiecare moment fiind eu și mă separ de lume atunci cand mă simt iubită și ocrotită.
Îmi e liniște în suflet, îmi e fericire și nostalgie, îmi e dor și bucurie, îmi e vară chiar dacă acum își ia rămas-bun de la mine, îmi e început de toamnă, îmi e speranță și încredere, îmi sunt dorințe și iluzii, imi sunt dezamăgiri și regrete amarnice, îmi sunt amintiri dragi, îmi sunt cuvinte, îmi sunt răni, îmi sunt oameni și locuri, îmi sunt povești și momente, îmi sunt întrebări și răspunsuri, îmi e timp, îmi e trecut și prezent, imi sunt alegeri și lupte, îmi sunt revederi și despărtiri, îmi sunt atat de multe… toate astea - într-un singur suflet.
În final, căutam sau cerșim iubire, ne mulțumim uneori doar să o oferim, pentru ca să o primim nu știm. Sau nu putem.
Tot ce ni se întâmplă - frumos, urât sau diabolic - suntem NOI. Ce pradă ușoară este omul atunci când nu știe ce are de făcut! Când ne aflam la limita autentică și la cumpăna deciziilor, sau când suntem pe culmile succesului...
"A trăi clipa" înseamnă a-ţi umple timpul preţios cu "ceva" ce îţi generează trăiri puternice. Găsește-ți "ceva"-ul tău preferat!
Trăieşti clipa când spui că ai fluturi în stomac - pentru că nu poți explica altfel starea asta.Săracii fluturi, ajung în stomac...
Trăieşti clipa când eşti într-un loc minunat de pe Pământ şi poţi să-i respiri aerul. Și rezonează cu locul ăla!
Trăieşti clipa prin simpla atenţie pe care o acorzi unei alte clipe din viaţa ta. Iubește-ți viața pentru că încă o ai. Iubește soarele, pentru că e cel mai minunat!
...puțini știu că nu contează anii din viață, ci viața din anii lor.

"Carpe diem, quam minimum credula postero" - în traducere: "Culege ziua de azi și fii cât mai puțin încrezător în viitor".

Să auzim de bine! Vă pup.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu