Încercând să-mi explic
fenomenul “prieteni” de-a lungul vremii mi-am făurit propria definiție.
Pentru
mine, prieten inseamnă o persoană de
suflet, care știe să te asculte,
să te îndrume și să te înțeleagă, poate chiar să te accepte așa cum ești tu
fără să aibă în schimb vreo pretenție sau interes. O asemenea persoană poate deveni indispensabilă. Am pierdut prieteni. Și
prietene, dar viața m-a răsplătit cu alții, nu mulți, puțini – poate chiar
numărabili pe degetele de la o mână. Și mai rămâne loc încă…
După toate persoanele cu care am avut plăcerea sau neplăcerea
să intru în discuție sau să mă împrietenesc, am ajuns la concluzia ca prietenii mei îi iubesc, iar de loialitatea celorlalți nu sunt
foarte interesată.
Nimeni
nu are nevoie de prieteni de ochii lumii. Desi, ei sunt cei mai nevinovați sau
dezinteresați. Sunt ocazionali și deloc statornici.
Deși îl putem împărți și cu alții, un prieten adevărat cu
siguranță va rămâne veșnic – prietenul tău drag. Nu în ultimul
rând, un prieten bun, e cel care te prețuiește îndeajuns de mult, încât să creadă
și să te vadă cu aceiași ochi buni.
Vă mulțumesc dragi prieteni că existați în viata, sufletul și
zilele mele.
Prietenia adevărată, seamănă cu un copac. Dacă îl cauţi, îl
găseşti în acelaşi loc după ani şi ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu